Pictura rupestra

În palmă îmi picurau stropi
din roua de aur a Soarelui
atât de încet și de sfâșietor,
încât părea că întreg văzduhul
plânge pe umerii munților
așezându-și sufletul în
palmele mele…
Dealurile străluceau în
depărtarea oarbă,
strigând
către
infinit
în sute de cuvinte
răsfrânte
în ecouri…și alte ecouri,
lovindu-mi timpanele
în ritm de vals…
Pentru a se stinge apoi
în negura amintirilor,
asemenea umbrelor
rătăcite pentru totdeauna
în melancolia tăcută
a unui vis
pierdut…

Acest articol a fost postat in Poezii. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Un comentariu

  1. teodora
    Postat aprilie 9, 2011 la 10:38 pm | Permalink

    superr aceste versuri imi aduc aminte de copilarie cand nici un fir de rautate nu imi atingea visele, iluzile si lumea de basm ce o traiam atunci ce pacat ca nu putem ramane copii:)

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>