Priveam cum zarea se frângea în douã
si sângera între apus si rãsãrit…
Cum umbre scufundate-n purpurã
Se rãtãceau în vid, spre infinit…
Eu refuzam sã cred în urã si în teamã,
Fugind de adevãr si de luminã
Întemnițam și umbrele, și sângele , în mine…
Le îngropam între constiințã și retinã…
Priveam fâșii imaculate de hârtie,
Ce m-așteptau spre a le logodi cu versul,
Doar cã…nu am cuvinte și n-am rime,
Ce ar putea închide-n ele Universul…
Silabele se șterg, sunetul piere…
Doar moartea-i vie, în aripi de fier,
Mã-ntreb…ce rost are dreptatea,
Când nimeni nu priveste cãtre Cer…?
O lumânare as aprinde pentru …Lume
Însa mi-e teamã c-ar fi stinsã de-alizeu.
Nu pot decât sã spun o rugãciune…
Mã rog sã mai existe Dumnezeu…
