Pribeag

Cu lacrimi întipărite pe pași
și vise strânse într-o desagă,
un sărman pribeag alesese, într-un târziu,
cea mai grea cale dintre toate
Plecase cu infinitul pe brațe
și cu aripi atârnându-i între Cer și pământ…
cu miliarde de vise, de gânduri,
având în desagă sute de curcubee,
mii de ceruri albastre și zeci de porumbei…
Dar, adormind lângă pietre, lângă ghețari,
doar puțin mai departe de nicăieri
s-a trezit cândva…fără să știe de unde a plecat
cine e…cine și-ar fi dorit să fie
Fără niciun vis, fără oceane și văzduhuri
cu aripi de smoală și gânduri împietrite
în acuarela tristă a propriului suflet
rămas fără de drum…
Îi mai rămăseseră regretele…zeci de regrete,
regretele absurde ale unor clipe devenite străine…
Apoi umbre…rătăcite în nonsens,
zbătându-se toate în ritmul bătăilor inimii
Doar că, atunci când se pierde totul…de la prima
și până la ultima literă a ceea ce ai fost,
încă mai ai ceva…
Mai ai încrederea deșartă în ceea ce putea fi…
Ca o primă și ultimă binecuvântare ce
îți mai rămâne…
Atunci când nu ți-a mai rămas aproape nimic…

Acest articol a fost postat in Poezii. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Un comentariu

  1. Postat septembrie 7, 2011 la 3:03 pm | Permalink

    frumos site

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>