Arhiva lunara: februarie 2006

Viata ca o carte de self-help

Trecem prin viata, in urechi rasunandu-ne o multime de invataturi, povete, sfaturi sau vorbe de duh, pe care cei care au inceput viata mai devreme decat noi vor cu orice pret sa ni le transmita, in incercarea de a ne face drumul mai lin. De a ne face sa invatam din greselile lor sau de a ne da ,,reteta” fericirii. Sau, in cele mai multe cazuri, de a ne face sa ne resemnam cu ideea ca nu exista o reteta universala pentru a fii fericit.

Mai mult decat oricand, societatea secolului XXI este bombardata cu carti, seminarii, emisiuni si reviste de ,,How to”. Cum sa devii mai fericit, mai bogat, mai viril sau mai trendy in doar 10 lectii/2 ore/30 de minute… Poate trasatura care caracterizeaza cel mai bine lumea in care traim si stadiul economic in care ne aflam este faptul ca fericirea s-a adaugat discret printre produsele de consum, care pot fi cumparate de pe un raft sub forma a 2 carti de ,,Cum sa devii Bill Gates peste noapte” sau ,,Cum sa arati ca Angelina Jolie in 2 saptamani”.

Deja produsele traditionale si-au pierdut din magie, nici o inovatie, nici un fard de pleoape-minune si nici un aparat de vopsit parul instantaneu nu pare sa suscite la fel de mult interes ca marele si unic secret al fericirii, devenita brusc cel mai vandabil produs de larg consum, livrat intr-o multitudine de ambalaje si de pachete. Oamenii nu mai vor sa-si construiasca fericirea, o vor direct…si vor sa o obtina in schimbul unui teanc de bancnote.

Si cu toate astea, paradoxal, cand ramanem noi cu noi insine, seara…inainte de a pune capul pe perna, prin decantarea a tot ceea ce traim si auzim in jurul nostru, un singur sfat si un singur adevar ramane clar si imuabil. Si neintinat de vremuri, de oameni sau de societate – ,,Tot ceea ce se intampla are un sens”.

Si, tocmai fiindca are un sens, societatea noastra in care fericirea se vinde la pachet este, in mod trist si ironic, la limita de sus a nefericirii, a insingurarii si a instrainarii. Tocmai fiindca viata si tot ceea ce ni se intampla…au un sens. Pe care noi nu il putem de cele mai multe ori vedea sau intui, fiind prea ocupati cu altceva. Cu colegul de facultate care nu ne baga in seama, cu colega care si-a cumparat o perche de jeansi mai frumosi decat ai nostri, cu problemele de la serviciu sau…pur si simplu suntem prea ocupati cu cititul unei carti care sa ne invete cum sa incepem sa fim fericiti…

Am avut atat de multe momente in care m-am cramponat cu o groaznica incapatanare de ceva ce stiam ca imi doresc si a carui neobtinere echivala cu ruinarea intregului meu univers construit din iluzii si planuri de viitor… Fiind atat de desavarsit de sigura ca doar acel lucru ma va putea face fericita, nu am incercat nici macar o clipa sa ma gandesc ca poate soarta imi pregateste ceva mai bun. Ca, asa cum se spune, ,,cand Dumnezeu inchide o usa, iti lasa mereu deschisa o fereastra…”, numai ca noi oamenii ne indarjim prea tare privind acea usa trantita si uitam ca mai exista fereastra. Fereastra care ne poate duce spre o implinire mult mai mare.

Da…recunosc ca am citit si eu la vremea mea doua sau trei carti de ,,How to…”, iar ideea care se repeta obsesiv in toate era aceeasi – stabileste-ti CE vrei pentru fiecare domeniu al vietii tale si du-l la indeplinire. Si da…e corect, fiecare dintre noi ar trebui sa stie ce vrea de la viata asta, unde vrea sa ajunga, ce vrea sa lase in urma. Insa ceea ce prea putini dintre noi intelegem este ca, uneori, a ajunge acolo unde vrei poate insemna o mica ocolire, un drum mai anevoios sau uneori chiar aparent fara iesire. Ca viata nu va fi niciodata o insiruire de vise exacte, indeplinite intocmai dupa fantezia noastra iar fericirea inseamna sa ajungi acolo unde iti este cel mai bine, chiar daca nu era drumul pe care il asteptai.

Eu da, cred ca totul in viata are un sens. Dar la fel de mult cred ca esenta fericirii, pe care multi dintre noi nu ajungem sa o intelegem cu adevarat niciodata, este capacitatea de a accepta provocarile vietii cu fruntea sus. De a lua ceea ce Dumnezeu ne da si de a privi partea buna a fiecarui lucru. De a privi o incercare ca pe o provocare si nu ca pe un ghinion, de a avea certitudinea ca ne va conduce catre bine si catre fericire, nu catre tristete si lacrimi. Si, poate mai mult ca orice, de a avea curajul sa TRAIM.

Sa avem curajul sa ne traim viata din plin. Acea viata, care, dupa cum spunea cineva, este de multe ori ,,ceea ce ni se intampla atunci cand suntem prea ocupati sa ne facem planuri…”

Postat in: Jurnal | Niciun comentariu | Lasa un comentariu

Zambete pentru mai tarziu

Gabriel Garcia Marquez spunea ,,Nu plange niciodata pentru ca s-a terminat…zambeste pentru ca s-a intamplat”. Cand am citit pentru prima oara aceasta fraza, reactia mea a fost una de zeflemea incarcata cu tristete – ,,Da…ca si cum ar fi atat de usor sa pierzi ceva ce iubesti…ca si cum ar fi o consolare faptul ca ai trait o secunda de fericire, cand ai fi putut trai 1000…”. ... Mai mult

Postat in: Jurnal | Niciun comentariu | Lasa un comentariu

Iubirea ca un Post-It

Am vazut asta-seara un film foarte romantic, lacrimogen, neverosimil…tot ce vreti voi, numit ,,Just Like Heaven” si avand-o ca protagonista pe Reese Witherspoon. Subiectul – scurt si incredibil – EA este o workaholica impatimita, care are un accident de masina la capatul a 26 de ore neintrerupte de garda la spital si intra intr-o coma profunda. EL este un arhitect vaduv, care inchiriaza apartamentul ei pentru o luna. Incredibil, dar adevarat, are loc o intalnire intre cei doi (mai precis intre EL si spiritul EI, care nu poate sa se desprinda, fiindca are o pe Pamant). ... Mai mult

Postat in: Jurnal | Niciun comentariu | Lasa un comentariu

Te iubesc. Dispari din viata mea!

Cu totii am avut momente in care am simtit ca nu mai putem, ca am avut nesansa sa nimerim cea mai ghinionista dragoste din lume, ca ni s-a aruncat o bucatica de zahar dupa care ni s-a luat inapoi si sa avem impregnata pana in adancurile fiintei senzatia ca amaraciunea sufleteasca nu va disparea niciodata. ... Mai mult

Postat in: Jurnal | Niciun comentariu | Lasa un comentariu