Te iubesc. Dispari din viata mea!

Cu siguranta nu exista om pe lumea asta care sa nu fi suferit macar odata din dragoste. Care sa nu fi iubit pe cineva atat de mult incat sa simta ca sufletul te doare cand respiri si ca, nu…asta nu e doar o metafora, ci o senzatie dureros de concreta, de fizica… Ma rog, daca printre cei care citesc blogul se numara si colegi de grupa, cititi fraza de mai sus cu amendamentul ,,aproape sigur mai putin profa de servicii” ;-).Anyway, sa pastram linia seriozitatii…

Cu totii am avut momente in care am simtit ca nu mai putem, ca am avut nesansa sa nimerim cea mai ghinionista dragoste din lume, ca ni s-a aruncat o bucatica de zahar dupa care ni s-a luat inapoi si sa avem impregnata pana in adancurile fiintei senzatia ca amaraciunea sufleteasca nu va disparea niciodata. Ca inima nu va mai avea vreodata un preaplin, ca ochii nu vor mai sclipi, ca n-o sa mai inmugureasca nici un copac si ca n-o sa vina primavara pentru ca acea iubire s-a incheiat. Cum spunea Vonda Shepard in melodia ,,The End of The World”- ,,Why do the birds go on singing?/ Why do the stars glow above?/ Don’t they know it’s the end of the world?/It ended when I lost your love…”.

Am trecut prin asta si sunt sanse de 99% ca si tu, cel care citesti blogul asta(din curiozitate, plictiseala sau orice altceva) sa fii trecut prin asa ceva. Sa-ti fii spus macar o singura data – ,,De ce eu?” , ,,De ce tocmai cand incepeam sa fiu fericit?”. Eu stiu ca sigur am facut-o.

Si cu toate astea, ca in melodia Vondei Shepard…primavara a continuat sa vina, an de an, natura a inflorit, soarele a ramas pe cer, iar ploaia a continuat sa cada tot de sus in jos…:-). Doar unii dintre noi au ramas impietriti in tristete, ca si cum ceasul s-ar fi oprit in clipa in care iubirea s-a dus. Ca sa citez tot din clasici, cum spunea Bono – ,,Stuck in a moment that you can’t get out of…”.

Intotdeauna citez din melodii si imi place s-o fac, pentru ca am certitudinea ca muzica e vocea sufletului. Iar o melodie care iti ajunge la inima…e clar nascuta din ceva real. Altfel n-ar fi stiut sa strabata inapoi calea pana la tine, iar sufletul tau nu s-ar fi miscat la auzul ei, in semn de recunoastere…

Si eu ramasesem intr-o vreme impietrita intr-o tristete pe care ajunsesem sa n-o mai constientizez. Pur si simplu era acolo, ma insotea. In clipele de fericire sau in cele de tristete, simteam mereu ca era ceva care-mi lipsea. Ca un puzzle din care lipseste o singura piesa, esentiala pentru frumusetea intregii imagini. Fara de care ea pare sa nu aiba farmec. Si, constient sau nu, continuam sa ma intreb ,,de ce?”. De ce nu poti sa ai ceea ce-ti doresti atat de mult?

Raspunsul a venit dupa o vreme…dupa ce a trecut de doua ori primavara si dupa ce am invatat sa accept ca lumea continua sa se invarta si fara el. Dupa ce am invatat sa ma cunosc mai bine, sa stiu ce vreau si incotro vreau sa ma indrept. Eu, fara ,,noi”.

Intotdeauna mi s-a parut foarte inteleapta vorba cu ,,Ai grija ce iti doresti, se poate indeplini…”. Si zilele trecute am simtit cu adevarat lucrul asta… Poate putine lucruri sunt atat de triste pe lume ca sentimentul pe care il ai cand iti dai seama ca un om pe care l-ai iubit candva nu e deloc asa cum il credeai. Ca tu ai fost cea care nu a vrut sa-l vada asa cum trebuie. Un sentiment paradoxal. Trist dar si eliberator deopotriva.

Zilele trecute am reusit, pentru prima oara, sa vad cum este cu adevarat un om pe care l-am iubit. Ironic, rememorand momentele in care ma intrebam ,,De ce nu a fost sa fie?”, mi-am dat seama ca insusi faptul de a nu fi fost sa fie…a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Lasand deoparte tristetea si amaraciunea…a fost un noroc pe care Dumnezeu mi l-a harazit.

Privind inapoi in trecut, parca vezi mai clar sensul unor lucruri care te-au macinat candva, te poti detasa si le poti analiza, poti invata din ele, le poti retrai pentru o clipa, cu ochii mintii…si mai ales, poti avea ocazia de a simti pe pielea ta ca fericirea nu e un concept dupa care sa alegi bezmetic, cu ochii inchisi, sperand sa primesti o firimitura… Fericirea e mereu la locul ei…trebuie doar sa avem ochii larg deschisi, ca sa o putem observa…

Iar uneori, daca nu primim ceva ce ne dorim foarte mult…poate inseamna pur si simplu ca nu ne trebuie…

Acest articol a fost postat in Jurnal. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>