Arhiva lunara: ianuarie 2007

Pronumele personal la plural

Mi-au placut intotdeauna orele de literatura si cele de gramatica. Ceea ce pentru multi din colegii mei era o tortura, pentru mine era un mister a carui dezlegare imi provoca bucurie – substantive, adjective, adverbe…toate mi se pareau rotitze interesante in magia vorbirii. Inclusiv pronumele, la care ma voi referi acum…

Ei bine, inca din clasa a5a, cand am inceput sa studiem mai serios gramatica si am inceput cu substantive, adjective…ajungand la PRONUME…am invatat ca intotdeauna se incepe cu persoana I singular – ,,EU”. Dupa aceea urmeaza Tu, El/Ea si de abia apoi NOI, Voi, Ei…

Ei bine, se pare ca aceasta este insiruirea fireasca doar cand vine vorba de declinari, fiindca in viata de zi cu zi, in realitatea de dincolo de copertile cartonate ale manualului de Gramatica Limbii Romane…o insiruire fireasca incepe aproape intotdeauna cu ,,NOI”…

Nu conteaza neaparat ce fac ,,EU”, ca persoana…daca respir cu optimism, daca zambesc vietii in fiecare zi, daca ma lupt, daca sper, daca incerc sa ating un vis…daca traiesc si ma bucur de viata…nu e atat de important cat este apartenenta acestui ,,EU” la o structura mai complexa…aceea de ,,NOI”.

Intotdeauna ,,NOI”, de-abia apoi ,,EU”. Mai intai ,,Cum de nu te mariti/logodesti?” si abia mai apoi ,,Ce cariera planuiesti sa urmezi dupa ce termini facultatea?”. Invariabil ,,Cu dragostea cum stai?” inainte de ,,Merge cu toate examenele si cu serviciul?”. Imposibilul de evitat ,,Iubesti si esti iubita?”, precedand un ,,Si ce realizari profesionale ai mai avut?” intarziat.

Invariabilul ,,NOI” inainte de ,,EU”.

Ironic poate, astazi m-am intalnit cu fosta mea profesoara de limba-romana din 5-8. O femeie cu totul speciala, care mi-a insuflat si o parte din dragostea pentru literatura si creatie si pe care n-o mai vazusem de cel putin 5 ani de zile…

Ne-am intalnit intamplator pe strada si a parut teribil de bucuroasa sa ma revada. Stiam ca ii eram draga si ca-mi pastra o amintire frumoasa…la fel cum si eu imi aminteam cu placere de acei ani de scoala. M-a intrebat la ce facultate sunt, i-am zis ca am avut examen, ca sunt la REI si ca-mi pregatesc licenta, i-am povestit entuziasmata de planurile mele de master, de ceea ce lucrez, de lucrurile pe care am avut ocazia sa le fac profesional vorbind si de care sunt mandra.

I-am impartasit toate aceste ganduri cu aceeasi bucurie cu care vrei sa-i spui unui prieten drag si demult ratacit despre tot ceea ce s-a intamplat de la ultima voastra intalnire. Si asta fiindca aceasta profesoara a fost printre oamenii care au crezut cel mai mult in mine, inca de cand eram un ghemotoc in uniforma…

I-am spus tot ce am reusit sa fac pana acum, cu mandria de a-i confirma ceea ce-i spusese candva unei fetite timide, de 11 ani, care scria poezii si avea nevoie de mai mult curaj…I-am spus, stiind sau sperand macar ca ea va sti sa recunoasca in ochii mei acel copil caruia i-a spus candva ,,Fetito…tu esti un talent. Sa nu-l pierzi niciodata si sa ai mai mult tupeu!”…

S-a bucurat…am vazut in ochii ei mai batrani acum cu un deceniu fata de epoca in care ii vorbeau copilului de 11 ani o bucurie nedisimulata. Dupa care a venit si invariabila intrebare : ,,Bine-bine…si cu dragostea? Invatatura nu e totul…”.

Stiu…e intrebarea inevitabila pe care ti-o adreseaza o persoana cu care nu te-ai vazut demult. Mai ales cand ai 21 de ani… Cu toate astea, in timp ce mergeam inapoi spre casa, nu mi-am putut inabusi un regret…regretul ca viata nu e atat de simpla precum m-ati invatat, doamna profesoara, acum 10 ani, cand ochii mei de copil se pierdeau prin cartea groasa de gramatica.

Regretul ca…oricat de mult ne-am dori uneori…pentru cei din jur,,,EU” nu vine aproape niciodata inainte de ,,NOI”…

Postat in: Jurnal | Niciun comentariu | Lasa un comentariu

Ce se intampla atunci cand ,,stii”?

Nu stiu motivul, dar majoritatea blogurilor mele au fost inspirate de cate o melodie care mi-a trezit ceva latent exact in momentul oportun…parca toate melodiile au menirea de a-mi cristaliza gandurile intr-o masa compacta, ce se transforma mai apoi in cuvinte.
O melodie mai putin cunoscuta, care mie imi place mult, este ,,When you know”, a lui Shawn Colvin. Pentru cunoscatori, e pe coloana sonora de la Serendipity, un film foarte comercial dar cu o idee foarte frumoasa – daca ceva e sortit sa se intample, se va intampla… ... Mai mult

Postat in: Jurnal | Niciun comentariu | Lasa un comentariu