Alege cum va fi viata ta: istorie sau profetie?

Foto: sxc.hu

Dacă  viața ta ar fi o carte, s-ar numi ,,Umbrele trecutului”  sau mai degrabă ,,Povești din viitor”?  Ai grijă  ce alegi, pentru că depinde doar de tine ca povestea să  aibă happy-end.

Nu ți-a plăcut istoria în liceu și îți aduci aminte cu greu în ce an a fost exilat Napoleon pe insula Elba. Ți-ai însușit însă, mai mult ca sigur, fraza preferată a profesorului tău: ,,Istoria se repetă întotdeauna, fără excepții!”. Dacă ar fi să-ți scrii memoriile, ai tipări-o pe prima pagină, ca motto, doar ți se aplică perfect! Prietenul din liceu te-a părăsit înainte de banchet, fostul iubit s-a îndrăgostit de prietena ta cea mai bună, iar toate relațiile tale sentimentale s-ar putea strânge într-un capitol cu titlul ,,Cine iubește și lasă”.

Nu știi cum se face, dar dragostea trece prin viața ta cu viteza acceleratului prin gară, iar pe peron rămân doar cei mai nepotriviți bărbați, cu care nu ai nici o șansă să trăiești fericită până la adânci bătrâneți. Îmi amintesc cum, într-o comedie romantică americană, personajul interpretat de Ashley Judd își consola inima frântă vărsându-și năduful pe cel mai bun prieten: ,,Bărbații nu părăsesc toate femeile, înțelegi? Mă părăsesc doar pe mine, întotdeauna!”.

Îți sună cunoscut? Înseamnă că le-ai invidat măcar o dată pe toate acele femei pentru care viața pare un lung șir de cuceriri și te-ai resemnat cu gândul că ,,asta e, fetele bune n-au noroc!”. Ei bine, a venit și rândul tău! COSMO te învață să lași ,,istoria” deoparte și să înveți să-ți ,,prezici” un viitor fericit.

Primul pas

ACCEPTĂ  REALITATEA: AI VOCAȚIE DE ISTORIC!

,,Sunt mult prea dificilă ca să găsesc vreun bărbat care să  mă înțeleagă și, chiar dacă l-aș găsi, până  la urmă tot ar da bir cu fugiții, cum au făcut Bogdan, Ionuț și Andrei!”. Aceste cuvinte nu-i aparțin vreunei doamne cu trei căsnicii ratate la activ, care s-a resemnat cu o viață în singurătate, ci Adinei, o fată de numai 26 de ani.

,,Bărbații mă ocolesc, n-am avut nicio relație mai lungă de trei-patru luni, iar acum două zile și Mihai mi-a dat papucii… pe messenger!”, continuă ea, fără să ridice ochii din ceașca de cafea. ,,Era de așteptat”, aș fi vrut să-i spun, în numele prieteniei noastre, dar cuvintele mi s-au oprit în gât. Da, poate părea o ironie nemiloasă, dar mă așteptam! Vedeți voi, Adina se numără printre acele milioane de femei care și-au ratat cariera: n-ar fi trebuit să devină avocate, arhitecte sau economiste, ci…doctori docenți în istorie!

Pentru ele, prezentul este doar un pretext de a ,,săpa” după răspunsuri printre capitolele din trecut, rămase în coadă de pește, iar ,,talentul” de a alege întotdeauna bărbații care să le ducă exact de unde au plecat nu le oferă șansa unui viitor cu mult diferit. Prin urmare, nu…nu m-a surprins deloc finalul abrupt al acestei povești (poate doar detaliul legat de ,,messenger”), după ani în care întâlnirile noastre la cafea au fost lecții de istorie aplicată, presărate cu ,,studii de caz” ale fostelor iubiri eșuate.

,,Există femei care își analizează trecutul și spun <<Asta sunt eu și așa arată viața mea!>>, iar prin asta se condamnă singure să nu obțină niciodată ceva mai bun decât ceea ce au avut”, consideră Esther Hicks, autoarea a nouă cărți-bestseller pe tema gândirii pozitive.

În cadrul seminariilor pe care le organizează anual în Statele Unite ale Americii, Esther ajută milioane de oameni să-și stabilească ceea ce vor de la viață și să creadă în adevăratul lor potențial. Prima lecție este cea mai dură: tu ești singura responsabilă de ceea ce ți se întâmplă, așa că termină cu scuzele! În loc să dai vina pe oamenii din trecutul tău, mai bine întreabă-te de ce le-ai permis să pună stăpânire pe gândurile tale și să-ți zdruncine încrederea.

,,Dacă nu poți să ieși din trecut, nu ai cum să întâmpini viitorul. Este ca și cum destinul ți-ar programa în fiecare zi câte o întâlnire cu bărbatul vieții tale, iar tu ai decide, de fiecare dată, să rămâi acasă și să te uiți la reluări, la televizor”, le explică Esther celor care participă la seminariile ei.

Dacă  ai studiat în școală poeziile lui Marin Sorescu, îți aduci aminte de celebrul lui vers: ,,O femeie pe care am iubit-o și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit…fac zero”. Ce-ar fi să-ți privești și tu ,,ecșii” din același unghi? I-ai iubit, dar ei n-au știut să te facă fericită, deci cum ar putea avea o altă valoare în economia vieții tale decât …zero barat?

Când toată energia ta este orientată către ceea ce ți s-a întâmplat în trecut, nici nu este de mirare că speranța unui viitor mai bun, alături de un bărbat care să te iubească, se face mică, mică, până când se pierde printre amintirile bărbaților care pur și simplu… nu te-au iubit. Dacă perseverezi pe aceeași cale, vei aduna o istorie vastă de bătălii pierdute, în care ,,dușmanii” seamănă întotdeauna între ei. Îți dorești așa ceva? Dacă nu, atunci treci la…

Pasul al doilea:

SCHIMBĂ  REALITATEA: FII PROPRIUL TĂU ,,PROFET”!

Ai acceptat că ai o problemă și că trebui să te descotorosești de trecut. Pentru început, uită de ,,istoria care se repetă”  și învață un concept nou și mult mai puternic: ,,profeția care se îndeplinește singură”. Indiferent cum îți imaginezi viitorul – în tonuri de roz, sau dimpotrivă, de negru – exact așa va arăta!

Dacă ești singură de doi ani și crezi în adâncul sufletului că te așteaptă o viață întreagă de singurătate, nu te mira că nu se ,,lipește” nimic de tine și că sfârșești mereu cu inima frântă. Mai bine învață de la opusul tău: ,,femeia-profet”. Pentru că așteaptă să i se întâmple lucruri minunate, acest gen de femeie nu are timp să-și aducă aminte de colegul din liceu care nu i-a răspuns niciodată la bilețelul de dragoste trimis în clasa aXIa sau de toți bărbații care au părăsit-o cândva.

Asta nu înseamnă că nu a avut niciodată inima frântă, ci doar că a ales să nu-și plângă de milă, ci să creadă cu tărie că viitorul va fi total diferit. Și…ghici ce, chiar i-a reușit! Vei spune, probabil, că este o chestiune de noroc, iar tu…să fim serioși, nu ești chiar atât de norocoasă, nu-i așa? Acum a venit vremea să înlocuiești lamentările cu ceva ,,strong”, pentru că avem o veste importantă pentru tine: ești exact atât de norocoasă pe cât te crezi, iar viitorul tău va fi roz doar dacă expulzezi fără drept de apel toate gândurile negre care și-au făcut cuib în mintea ta.

Hai să  facem un mic test. Citește următoarele propoziții cu voce tare și cu multă convingere, ca și cum ar fi adevăruri în care ai crede cu toată tăria. Prima: ,,Merit să fiu iubită de un bărbat extraordinar!”. A doua: ,,Mă voi căsători cu iubirea vieții mele!”. A treia: ,,O să am parte de mai multă dragoste decât am sperat vreodată!”.

Acum, să dăm cărțile pe față. Fii sinceră, când ai citit prima propoziție, în mintea ta a răsunat o voce cârcotașă, cam ca a unei profesoare de istorie ursuze: ,,Să fii iubită? Poate dacă slăbești vreo câteva kilograme și devii mai sociabilă și mai amuzantă!”. La a doua afirmație, ,,profesoara” bătea deja cu pumnul în masă: ,,Chiar n-ai învățat nimic din tot ce ți s-a întâmplat până acum? Nu-ți face iluzii!”, iar la a treia își aranja ochelarii pe nas și concluziona, sec: ,,Draga mea, ultima ta întâlnire a fost acum șase luni…fii realistă și zi mersi dacă te invită cineva în oraș. Oricine!”.

Oricât de convingător ai încercat să citești propozițiile, în final ești tentată să-i dai dreptate ,,profesoarei”. Ar trebui să mai slăbești câteva kilograme, să-ți schimbi culoarea părului, să spui mai multe glume, să râzi mai discret și, în principiu, să te transformi în…altcineva. Greșit! ,,Multe femei analizează trecutul și concluzionează că nu au fost suficient de bune pentru bărbații din viața lor și că nu merită să fie iubite așa cum sunt”, explică Esther Hicks.

Ca să te lupți cu profesoara de istorie care s-a mutat în mintea ta, ia-o în ,,chirie” pe prietena noastră, prezicătoarea. În globul ei de cristal, ea vede un viitor luminos, în care oamenii care te-au rănit în trecut rămân doar o amintire ștearsă de vreme. Asta pentru că vei fi prea fericită ca să mai ai timp să te gândești la ei. Nu ne crezi, deocamdată, nu-i așa? Nu-ți face probleme dacă, la început, vocea cârcotașă va încerca să monopolizeze conversația. Avem noi ac de cojocul ei!

De câte ori te trezești prost dispusă, întreabă-te ,,Ce lucruri minunate mi se vor întâmpla astăzi?”. Asta, crede-ne pe cuvânt, funcționează ca prin minune și, încetul cu încetul, îți va schimba modul de a privi viața. În final, te mai rugăm un singur lucru: lasă istoria în seama istoricilor cu diplomă și ridică ochii, odată pentru totdeauna, din ,,hârțoagele” trecutului!

Acest articol a fost semnat de Diana-Florina Cosmin în cadrul rubricii ,,Tu cu tine” din numărul din decembrie 2009 al revistei Cosmopolitan.

www.dianacosmin.com

Acest articol a fost postat in Articole, Cosmopolitan, Lifestyle si are ca etichete , . Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Un comentariu

  1. Gina
    Postat martie 9, 2011 la 12:19 am | Permalink

    Imi place dar totul trebuie spus si trait ca si cum exista deja––-numai asa functioneaza,la modul PREZENT
    Sunt Iubita,sunt casatorita cu iubirea vietii mele (citeste Sufletul pereche te cheama), am parte de dragoste––––-crede si asa va fii!!

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>