Spune-mi ce obiceiuri ai, ca sa-ti spun care e destinul tau

Avem o veste proastă: 90% din viața ta de zi cu zi este produsul…banalei obișnuințe. Vestea bună este că succesul tău depinde doar de însușirea obiceiurilor potrivite.

Urâm rutina, dar iubim micile tabieturi zilnice devenite aproape parte din noi. De la dușul de la ora șapte dimineața sau cafeaua cu două cuburi de zahar și până la ultima verificare a machiajului în oglinda retrovizoare înainte de a porni spre serviciu, fiecare gest mărunt făcut pe ,,pilot automat” ne eliberează mintea pentru tot felul de alte gânduri: problemele la job, relația cu iubitul, planurile de viitor.

Dacă atunci când îți conduci mașina prin oraș ești atentă la trafic și la mișcările șoferilor din jurul tău, iar schimbatul vitezelor și apăsarea pe frână sunt deja mișcări intrate în reflex, exact același tipar se aplică pentru toate capitolele din viața ta.

Jumătatea de oră ,,academică” pe care o întârzii la întâlniri, prânzul la fast-food sau apelurile pierdute cărora uiți să le mai dai curs… toate fac parte deja din firea ta și aproape că nu le mai bagi în seamă în succesiunea săptămânilor și a lunilor, deși n-ar avea ce căuta în comportamentul unei femei de succes.

Când te plângi că weekendurile zboară pe nesimțite, dar adormi în fața calculatorului după ora unu noaptea și te trezești sâmbătă la prânz, ar cam fi cazul să tragi semnalul de alarmă! Pentru că psihologii au decretat că 90% din viață reprezintă obișnuință, te provocăm să identifici metehnele care ,,mușcă” adânc din șansele tale de succes și să le înlocuiești cu obiceiuri benefice pentru viitorul tău.

ÎNCEPE CU…RADIOGRAFIA OBICEIURILOR PROASTE

Cea mai reușită definiție a eșecului pe care am auzit-o vreodată este următoarea: ,,A eșua înseamnă a continua să faci exact același lucruri pe care le-ai făcut dintotdeauna, așteptându-te la un rezultat cu totul diferit”. Altfel spus, perseverează în obiceiurile pe care le ai acum și viitorul nu-ți va rezerva mari surprize, ba chiar dimpotrivă.

Poate că te numeri printre norocoasele care n-au motive să se plângă de cum au decurs viețile lor până acum, însă progresul implică schimbare continuă, iar promovarea la care țintești sau relația minunată de cuplu la care visezi nu prea au ce căuta în aceeași propoziție cu termenii ,,rutină” sau ,,monotonie”.

Înainte să iei măsuri, trebuie să identifici mai întâi ancorele care te țin prinsă în loc iar cea mai rapidă cale este să-ți treci în revistă programul zilnic, de la momentul în care întinzi mâna după ceasul deșteptător dis-de-dimineață și până când pui capul pe pernă seara târziu.

Monica, în vârstă de 32 de ani, are un job pe care-l consideră ideal și cu toate astea se simte tot mai nefericită pe zi ce trece pentru că nicio relație nu apare la orizont. ,,Iubesc ceea ce fac, dar simt că jobul a devenit toată viața mea și nu așa ar trebui să fie”, se lamentează ea prietenilor – inclusiv mie! – cu fiecare ocazie.

Pe lângă faptul că nu are o relație stabilă, Monica este stresată de faptul că are rareori timp să iasă în oraș, să meargă la masaj sau la cosmetică și, de cel puțin șase luni, data de la care se va apuca serios de sport este, invariabil, ,,mâine”. Când am provocat-o să-și evalueze puțin obiceiurile zilnice…stupoare! Deși Monica este, după toate standardele, o persoană împlinită profesional, comportamentul ei cotidian nu doar îi contrazice statutul de femeie de succes, dar îi înăbușe din start orice șansă la o viață în afara biroului.

Dimineața ei începe…cu două ore înainte de amiază, la ora zece, când se dă jos din pat cu chiu-cu-vai și se îmbracă rapid pentru serviciu. Ajunge cu mașina în doar zece minute și începe să dea telefoane și să stabilească întâlniri, făcând în paralel încă alte zece activități în care i se solicită ajutorul (cum ar putea să spună ,,nu”?) și numindu-le cu mândrie, ,,multitasking”.

Pleacă rareori acasă înainte de ora nouă seara și stă chiar și până la ora două noaptea în fața calculatorului, lucrând în plus pentru serviciu sau pierzând vremea pe internet. Într-un asemenea program, singura șansă de a-l cunoaște pe ,,bărbatul visurilor ei” ar fi ca respectivul să se ciocnească de ea – la propriu! – în cele 20 minute cât durează drumul dus-întors de acasă și până la serviciu. ,,Cam puțin…doar douăzeci de minute”, recunoaște și Monica, aproape rușinată de atitudinea ei de până acum.

Principalele obiceiuri proaste: orele târzii de culcare și trezire, care ,,mănâncă” cel puțin cinci ore din programul ei zilnic, ore ce ar putea fi alminteri alocate pentru masaj, sport sau pentru o plimbare prin oraș; faptul că preferă să piardă timpul pe internet decât să iasă la o cafea cu prietenii după serviciu, fie și doar o jumătate de orăși, nu în ultimul rând, faptul că nu poate să spună ,,nu” proiectelor care-i încarcă excesiv programul zilnic. ,,Uneori chiar vreau să spun ,,nu”, dar mă simt prost față de oamenii care mă roagă să-i ajut”, mărturisește ea. Ca urmare, ea însăși are nevoie de ajutor în schimbarea din temelii a obiceiurilor păguboase.

CONTINUĂ  CU… PATRU OBICEIURI NOI PE AN

Stresul cotidian care te-a făcut să te apuci de fumat, faptul că ești prea obosită ca să te trezești dimineața pentru o oră la alergat sau raționamentele falimentare din start, din seria ,,am mai mult randament dacă fac tot proiectul în ultima noapte dinainte de predare”, toate nu sunt nimic altceva decât pretexte pe care ți le-ai repetat singură de atât de multe ori încât ai ajuns deja să le crezi.

Ce-ar fi dacă ai face același lucru, de data asta cu niște obiceiuri benefice pentru cariera și viitorul tău? Scriitorul și ,,life-coach-ul” american Jack Canfield, autorul bestsellerului ,,The Success Principles: How to Get from Where You Are to Where You Want to Be” are o teorie clară în privința obiceiurilor pe care se fundamentează succesul tău: dacă ți-ai însuși doar patru noi obiceiuri ,,sănătoase” pe an, peste cinci ani de-acum încolo ai putea avea 20 de obiceiuri bune deja intrate în reflex, care ți-ar putea aduce cariera, relația sau statutul financiar la care acum doar visezi.

Există însă și un ,,dar”: trebuie să fii pregătită să-ți faci un plan și să te ții de el. E ușor să spui ,,Voi avea mai mult timp liber de acum încolo”, dar e mult mai greu să stabilești exact unde și cât va trebui să tai din programul tău zilnic, ca să-ți faci acel timp. În cazul Monicăi, mai mult timp liber ar însemna luarea deciziei de a sta trează până cel târziu la miezul nopții și de a se trezi la ora șapte sau opt dimineața, pentru o oră de sport, un mic-dejun luat în tihnă sau o programare la masaj.

Ar însemna, de asemenea, hotărârea de a-și organiza mai bine timpul la serviciu și de a refuza rugămințile zilnice care o determină să rămână până târziu peste program. Nu va fi ușor, dar este singurul mod de a ieși din cercul vicios al lui ,,Nu am timp!”.

Într-un studiu pe tema schimbării tiparelor comportamentale, Ian Newby-Clark, profesor de psihologie la Universitatea Guelph din Ontario, Canada, a constatat că rutina se înrădăcinează cel mai puternic în intervalele de timp de la începutul și sfârșitul zilei și respectiv începutul și sfârșitul activitităților zilnice de la job. Zicala cu ziua care trebuie să înceapă bine ca să se termine bine devine perfect valabilă, iar pentru asta Newby-Clark propune ,,mini-planurile”.

Pentru ca un nou obicei să prindă rădăcini, trebuie să-l reiei în minte zilnic până când se întipărește. În cazul Monicăi, un mini-plan eficient ar fi cel de a-și repeta seara, înainte de culcare, programul pentru dimineața următoare: trezire la ora 7:00, un duș rapid, îmbrăcare în echipamentul de sport, o oră de alergat, mic-dejun și așa mai departe.

Odată  ce ai stabilit ce vrei să schimbi și ce ,,reflexe” noi vrei să capeți, vei prinde elan, iar propunerea lui Canfield de a te opri doar la patru obiceiuri însușite în fiecare an ar putea să-ți pară o limitare inutilă. Cercetările psihologilor arată însă că ai nevoie de 13 săptămâni pentru ca o nouă rutină să-ți intre în reflex, iar o listă interminabilă de noi obiceiuri n-ar face decât să te copleșească și să aibă aceeași soartă tristă cu hotărârile de Revelion pe care le scrii plină de elan pe 31 decembrie și le faci uitate din cea de-a doua zi a noului an.

Cea mai importantă regulă pentru a trece cu bine de cele 13 săptămâni de foc: ,,Fără excepții”! Chiar dacă totul merge bine în primele 31 de zile, iar în cea de-a 32-a zi nu ai chef sau nu te simți în stare să urmezi programul pe care l-ai stabilit, gândește-te la calea pe care ai străbătut-o până atunci și fă un efort! Dacă renunți o dată, îți va fi mult mai ușor să renunți și a doua oară. Iar odată ce ai trecut cu bine de cele 13 săptămâni, îți promitem că obiceiurile pe care le-ai dobândit vor fi ale tale pe viață!

CINCI PONTURI PENTRU REUȘITĂ

Ca să  deprinzi mai ușor obiceiurile bune, învață să ,,trișezi”  puțin.

1. Scrie-ți scopul!

Nu e suficient să afirmi că vei face cutare sau cutare lucru. Un dicton latin spune că vorbele zboară, dar cuvântul scris rămâne. Prin urmare, scrie-ţi clar scopul pe o coală de hârtie şi poartă-l în portofel sau lipește-l lângă birou, ca să-ţi fie tot timpul în raza vizuală.

2. Nu începe imediat

Stabileşte data de la care începe schimbarea şi alocă-ţi o săptămână  înainte. Când te apuci imediat, tinzi să nu acorzi planului seriozitatea pe care o merită. Când ai o dată de început –  pe care eventual o comunici şi familiei și prietenilor, ca să fie totul oficial – ești mai pregătit și mai motivat, iar planul capătă greutate.

3. Identifică  obstacolele posibile

Dacă  ai mai încercat să faci acelaşi lucru în trecut şi ai eşuat, cunoşti deja problemele care pot apărea. Așterne-le pe toate pe hârtie și identifică pentru fiecare dintre ele o metodă de  combatere eficientă.

4. Fii propriul tău antrenor

Gândirea pozitivă  te va ajuta mai mult decât crezi. În loc să-ţi repeţi în gând ,,Nu voi reuşi niciodată să fac asta”, transformă-te în propriul tău suporter. De câte ori simți că te lasă puterile – sau voința – spune-ți ,,De data asta n-am cum să eșuez!”

5. Găsește-ți o deviză

Inspiră-te din devizele echipelor de fotbal. Dacă vrei să renunţi la fumat, creează-ţi un slogan gen ,,Niciun fum!” sau ,,Fără ţigări!” şi repetă-l în gând de cât mai multe ori pe zi.

Acest articol a fost semnat de Diana-Florina Cosmin în cadrul rubricii ,,Tu cu tine” din numărul din mai 2010 al revistei Cosmopolitan.

Acest articol a fost postat in Articole, Cosmopolitan, Lifestyle si are ca etichete , , . Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>