Si sufletele se duc, din cand in cand, la Nufarul

DSC00328

Aspirăm praful de pe rafturi, mașini și podele, ne ordonăm cazon dulapurile și ne fierbem rufele la 60 de grade. Când vine ziua de curățenie la interior? Și nu, nu acel interior acoperit cu gresie și faianță…

Îmi place să aerisesc. Ador senzația aerului rece care pătrunde într-o cameră și care te face să vrei să inspiri adânc și să-ți umpli plămânii pana la refuz. Mai mult decat sa aerisesc, imi place sa fac ordine in casa cu geamurile deschise, imi da senzatia ca mica mea lume cuprinsa intre patru pereti se imbraca in haine noi, se curata, se improspateaza. Ca intr-o reclama la un detergent minune, caruia nu-i rezista nicio pata.

Trăind în București, mi se întâmplă adesea, insa, ca sesiunile mele de curatenie cu geamul deschis sa se concretizeze si intr-o pulbere fina, de culoare neagra, care se insinueaza pervers de afara si se depune pe pervazurile smotruite cu atata ardoare.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma dedic unui smotru sanatos ori de cate ori am ceva pe suflet, ca si cum recicland pungile de plastic adunate de la supermarket si frecand temeinic aragazul m-as debarasa si de alte urme, mai incapatanate si mai profunde si as face loc pentru alte lucruri in viata mea. Ma apuc sa dau deoparte praful din jur in momentele in care s-a asternut praful pe sufletul meu. Pentru ca, exact ca pervazul pe care se asterne praful din afara, sufletul absoarbe praful cotidian, rezultat din malaxarea tuturor rautatilor, a invidiilor si a nefericirilor zilnice.

Intr-o zi, cand cele doua degete de praf de pe suflet incepusera sa ma inece, mi-am pus o intrebare stupid de simpla: de ce nu exista si un ,,Vanish” pentru suflet? Unul care sa lase totul ,,curat si uscat”, fara pete?

Asa ca am facut un mic experiment. Recunosc, imi plac experimentele, imi place sa ma joc putin cu viata. Destul se distreaza ea cu noi, uneori e bine s-o scoatem si noi la joaca.

Intr-un weekend de septembrie in care Londra era mai insorita ca niciodata, dar o toamna cu ploaie mocaneasca venise deja in sufletul meu, m-am dus la plimbare prin Regent’s Park – cel mai frumos parc din Londra if you ask me.  M-am uitat cu atentie in jur si mi-am propus ca, pret de o melodie, sa nu ma gandesc la nimic altceva decat la peisajul desavarsit din jur. Ca o meditatie in miscare, cu ochii deschisi.

Pentru asta am ales (sau m-a ales ea pe mine) o melodie cu mesaj: Leona Lewis si Jennifer Hudson – ,,Love is Your Color”

,,Love is your color

It shines from inside

Everything else is black and white”


Dupa trei minute de privit – privit simplu, fara gandit, fara despicat firul in patru – mi s-a insinuat o idee. De fapt o mica relevatie. De fapt o mare revelatie. Mare de tot. Daca intr-adevar, toată minunatia de flori, copaci si jocuri de lumini si umbre din jur ar fi alb-negru și doar eu as alege s-o vad în culori? Dacă tot ceea ce ne înconjoară: oamenii buni, răi, minciuna, prostia, iubirea, ar fi ceea ce sunt doar pentru că noi am alege să le privim într-un anumit fel?

Cum ar fi dacă totul ar fi în noi și s-ar proiecta în afară, ca un ecran? Nu râdeți…gândiți-vă o clipă. Cum ar fi? Dacă totul ar depinde de noi.

Si atunci…am inteles care este detergentul-minune.

Frumusetea.

Da, frumusetea.

Frumusetea îndeplinește cu brio rolul de ,,Vanish” al tuturor nefericirilor noastre, care albește zilele negre și scoate cele mai întunecate și mai încăpățânate pete care s-au întipărit in noi.

Frumusețea e terapeutica, te spală, te curăță cu blândețe. Ca o piatra plina de pamant in toate crapaturile, pe care o tii deasupra unui jet de apa de izvor, pana cand culoarea ei initiala iese la suprafata de sub straturile de mizerie.

La fel e si sufletul.

Frumusetea inseamna…

…un copac in asteptarea pasarilor care sa se aseze pe crengi. Unul plin de viata, ospitalier, pentru ca, asa cum spunea Antonio Gala, in ,,Cimitirul Pasarilor” – ,,pasarile nu se aseaza niciodata pe un brad, ele au nevoie de tremurul frunzelor si de stralucirea vietii”

…un sezlong care se rasfata in soare si se lasa in voia vantului

…un copac incremenit intr-o dupa-amiaza de toamna

Pentru mine, asta e frumusetea care-mi aeriseste sufletul.

Poate părea un exercițiu copilăresc, dar vă îndemn să-l faceți si voi din când în când. Mai ales în zilele în care traficul e nebun, șeful e supărat, colegii sunt abătuți și soțul sau soția nu vă înțeleg sub nicio formă.

Alegeți-vă locul preferat din lumea asta, cea mai apropiată versiune a Paradisului pe care o puteți construi în minte și hotărâți, solemn, că veți avea grijă ca sufletul vostru să semene cât mai mult cu acel loc. Chiar dacă vă doriți soarele din Hawaii iar sufletul vă este prizonier într-un chioșc dezafectat de pe malul Dâmboviței, într-o zi cu -15 grade Celsius.

…un sezlong care se rasfata in soare si se lasa in voia vantului

…un copac incremenit intr-o dupa-amiaza de toamna

Pentru mine, asta e frumusetea care-mi aeriseste sufletul.

Poate părea un exercițiu copilăresc, dar vă îndemn să-l faceți si voi din când în când. Mai ales în zilele în care traficul e nebun, șeful e supărat, colegii sunt abătuți și soțul sau soția nu vă înțeleg sub nicio formă.

Alegeți-vă locul preferat din lumea asta, cea mai apropiată versiune a Paradisului pe care o puteți construi în minte și hotărâți, solemn, că veți avea grijă ca sufletul vostru să semene cât mai mult cu acel loc. Chiar dacă vă doriți soarele din Hawaii iar sufletul vă este prizonier într-un chioșc dezafectat de pe malul Dâmboviței, într-o zi cu -15 grade Celsius.

Eu mi-am gasit locul chiar in acea zi londoneza. L-am găsit cand am intrat cu inima frântă într-un parc englezesc enervant de verde, de însorit și de perfect din toate punctele de vedere. Și am ieșit cu ea mai usoara, reintregita, ca și cum as fi scufundat toate fărâmele de speranță, de frustrare, de dezamăgire, într-un butoi cu superglue, care le-ar fi lipit pe toate la loc asa cum erau candva.

Ca un copil care s-a dus candva la joacă în hainele lui bune, de duminică, și le-a murdărit din cap până-n picioare, am simțit din nou senzația de a avea haine noi, albe, imaculate.

Am intrat direct dintr-o fotografie alb-negru tiparita pe hartie de ziar care-ti lasa tus negru pe maini si pe suflet… intr-un album glossy, in culori, cu miros de hartie lucioasa, proaspata. Si am hotarat, solemn, ca nu voi mai permite niciodata tusului sa apuce sa se astearna pe sufletul meu. I-o voi lua inainte: il voi goni, smotrui si dezintegra fara mila, ca in sacul unui aspirator, cu doar cateva minute de frumusete pura.

Dacă inima s-ar putea deschide în două pentru a fi radiografiată, pozată și analizată la microscop, îmi place să cred că a mea ar arăta exact așa:

Tu cum ai vrea să arăte radiografia sufletului TAU?

Nota: toate fotografiile din aceasta postare au fost realizate de catre Diana-Florina Cosmin in Regent’s Park din Londra, in dupa-amiaza experimentului din text

Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Lifestyle. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>