Thomas Edison n-a avut noroc in viata

sxc.hu

Norocul nu așteaptă ca o haină, pe umeraș, în mărimea și culoarea ta. “Aș vrea și eu un noroc în carieră mărimea 38, vă rog. De fapt dați-mi un 40, să mai rămână loc și pentru un pic de baftă în dragoste”.

De vreo câteva sezoane încoace, fericirea nu mai este la modă. Nu mai dă bine, nu se mai asortează cu nimic din realitatea gri din jur. Este “so passe”, pe limba designerilor de modă. Norocul, în schimb, a intrat în tendințe (nu că ar fi ieșit vreodată cu adevărat) și ne-a invadat cotidianul mai ceva ca odiosul imprimeu “animal print” în anii lui de glorie. Cel mai bun argument pentru a nu fi fericit este că n-ai avut sau nu ai noroc. Și nici n-are rost să încerci marea cu degetul pentru că știi sigur, oricum, că nici n-o să ai noroc vreodată. Asta pentru că doar alții, aceiași care sălășuiesc în ogrăzile din jur, conviețuind în armonie cu capra vecinului, doar ei au noroc, fir-ar să fie!

“Și-așa-mi vine câteodată să dau cu cuțitu-n piatră/Din piatră să iasă foc/Că eu n-am avut noroc”. Sună cunoscut? Suntem un popor care-și plânge norocul cu orice ocazie. În România, norocul a devenit un fel de entitate de sine-stătătoare, o instituție. Spiritul nostru se oglindește perfect în balada Miorița: “Și de-o fi să mor…”. Îmi aduc aminte cât de intrigată eram la 14 ani: de ce nu face ciobanul ăla ceva în loc să stea și să aștepte să-l omoare ceilalți doi?.  Ei bine, sunt zile când mă simt înconjurată de “ciobănei”. Fără nicio aluzie la Becali. În subconștientul nostru ideea e bine înrădăcinată: dacă o fi să îmi pice din Cer…bine. Dacă nu…vă rog să-mi plângeți de milă un pic (mai mult), că am fost băiat bun, dar oamenii “este” răi și nu m-au lăsat să fiu fericit.

Ceea ce mulți nefericiți ai zilelor noastre nu pricep este că norocul sub semnul căruia își pun viețile nu vine, ca hainele, în variantă “pret-a-porter”, ci este eminamente “haute-couture”: se croșetează cu greu, cu ințepături de ac și cu pielea batatorită de strânsoarea aței in jurul degetului. Nu te așteaptă, cuminte, pe umeraș, în varianta ta și în culoarea pe care ai visat-o dintotdeauna. “Aș vrea și eu un noroc în carieră mărimea 38, vă rog. De fapt dați-mi un 40, să mai rămână loc și pentru un pic de baftă în dragoste”. Nu, norocul se provoacă, se cheamă, se câștigă. Da, se câștigă.

Îmi amorțește uneori maxilarul de toate zâmbetele politicoase pe care le schițez ca răspuns la aceleași constatări cu parfum de elogiu: “Ce norocoasă ești tu că poți să faci exact ce-ți place! Ce noroc ai avut!”. Da, sunt norocoasă. În fiecare zi a vieții mele sunt perfect conștientă și recunoscătoare pentru acest noroc. Puțini dintre cei care mă laudă au, însă, răbdare sau chef să audă despre cei fix 13 ani (număr tot cu noroc, zic eu) de escaladat pervaze înainte ca ușa magică să se deschidă. Norocul meu a început odată cu primul articol – scris de mână – adresat unei reviste și însoțit de o scrisoare “strămoașă” a declarațiilor de intenție din ziua de azi: “Bună ziua, mă numesc…și vreau să scriu la revista dumneavoastră”. Dacă eu și cariera mea de jurnalist am fi fost doi îndrăgostiți, am fi umplut demult o cameră cu scrisorile “de amor” pe care ni le-am trimis anii toți ăștia. Sau, cinstit vorbind, pe care eu le-am trimis. Și care uneori au primit răspuns, alteori nu, dar pe care am continuat să le expediez cu aceeași perseverență, atrăgând tot felul de “noroace” micuțe, până când într-o zi, am avut noroc de-a binelea. Un noroc “haute-couture”. Bătătorit. Muncit. Depozitat în vreo șase cutii doldora de reviste.

Nu vorbesc aproape niciodată despre asta. De fapt chiar niciodată n-am vorbit până acum. Nici n-are avea rost, pentru că timpul mi-a dovedit că oamenii nu vor sa audă despre efort și greutăți, despre succese muncite. Așa cum n-au răbdare să mânânce pe îndelete și își tratează bulimiile cu fast-food, dorința de a reuși se tratează invariabil cu “fast-success”, de Cenușăreasă. Te culci cerșetor și te trezești prinț. Vrem să avem “succes în 5 minute”, să fim “manager în 10 zile”, să devenim “expert în…orice în X ore”. Totul e cu temporizare, ca la microunde. Un succes moderat se încălzește în 10 minute, unul fierbinte de tot în 20 iar unul care să scoată artificii…hai să-l lăsăm vreo jumătate de oră.

Am citit cândva o anecdotă genială – și adevărată! – legată de Thomas Edison, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, care a avut peste 10.000 de încercări nereușite înainte de a reuși să creeze primul bec incandescent. Se spune că, pe când se afla la a 9000-a încercare, un jurnalist impertinent al vremii l-ar fi interpelat cu următoarea întrebare: “Domnule Edison, ați eșuat de 9.000 de ori, n-ar fi cazul să renunțați?”. Răspunsul lui Edison a fost genial: “Tinere, eu nu am eșuat, doar am descoperit 9.000 de feluri în care NU funcționează un bec incandescent. Ai idee cât de aproape sunt de combinația norocoasă?”. Și, după încă o mie de încercări nereușite, Edison și-a primit “norocul”: a descoperit combinația de materiale care să-i facă mica invenție să funcționeze.

M-a intrigat mereu cum marii câștigători la loto sau la ruletă reușeau trista performanță de a ajunge săraci lipiți în doar câțiva ani de la câștig. Până când am înțeles. Norocul este un premiu. Un bonus. Ceva care apare când toți ceilalți pași au fost parcurși și pietrele de temelie au fost puse una peste cealaltă. Și, mai ales, când știi bine ceea ce vrei. Norocul vine după ce ți-ai demonstrat ție însăți, prin eșecuri, poticneli și șchiopătări, cât de mult îți dorești un anumit lucru. Bafta oarbă, pusă în brațele oamenilor care nu știu cine sunt, ce vor de la viață și nici de unde să apuce norocul care i-a lovit, face mai mult rău decât bine.

Întâmplător, luna asta am citit o carte care m-a impresionat. “Dumnezeu numără lacrimile femeilor” de Pia Degermark, celebra actriță suedeză care a câștigat premiul Palme D’Or la numai 17 ani pentru rolul din filmul “Elvira Madigan”. Nu auzisem niciodată de ea înainte să citesc cartea și doar după ce, în sfârșit, am întors ultima pagină, am tastat pe “YouTube”: “Elvira Madigan”.

În lumina cărții, scena de cinci minute din film m-a zguduit pur și simpu. Pia Degermark, femeia care-și povestește viața infernală trăită între episoade de anorexie, închisoare, povești de dragoste cu infractori și un copil pierdut în lume era un înger delicat, cu păr blond, o incredibilă expresivitate și o frumusețe angelică ce părea sortită unei vieți de huzur. Pe lângă toate astea, norocul la care alții visează o viață a venit, în cazul ei, prompt. Înconjurată de la 16 ani de prinți, ducese, actori celebri și învârtindu-se într-o lume în care era acceptabil să mergi la schi în Alpi cu un majordom care să schieze cu o tavă de pahare de șampanie în mână (în caz că i se făcea cuiva sete!), Pia Degermark nu era pregătită pentru norocul ei. Cum îi explici unui copil abia intrat în viață că a avut șansa incredibilă de a câștiga, la 17 ani, marele premiu al festivalului de la Cannes pentru un film în care a fost aleasă din întâmplare, fără să aibă habar de actorie? Și tocmai acel noroc a ajuns, în cele din urmă, să-i distrugă viața.

Data viitoare când te te vei găsi la Fontana di Trevi, la intrarea într-un cazinou sau pur și simplu cu un bilet de loto în față, nu arunca moneda, nu păși înăuntru și nu răzui nimic înainte să-ți răspunzi la o întrebare: “Dacă aș câștiga, acum și aici, care este lucrul pe care mi l-aș dori cel mai mult pe lumea asta?”. Acordă-ți un minut să termini înșiruirea de mașini, case sau orice alt obiect care ar putea să-ți vină în minte la primul impuls…și așteaptă să ajungi cu enumerarea la lucrurile cu adevărat importante. Acele lucruri care ți-ar schimba lumea din temelii și pentru care ai fi dispusă să aștepți 13 ani, 10.000 de încercări și oricâte împunsături de ac ar fi nevoie. Mi-a luat mult timp să înțeleg că zarurile nu sunt aruncate când te afli în fața mesei de ruletă, ci ele se află în aer din momentul în care știi ce vrei. Și se tot rostogolesc, în gol, până când aterizează pe plușul verde al mesei de joc. Combinația câștigătoare. Iar uneori, tocmai cifra 13 poate să fie norocul tău în viață.


Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Lifestyle. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>