Lasati ucigasii sa vina in prime-time!

Foto:fanmusic.ro

Este vremea asasinilor, a psihopaților cu actele la purtător și a fetelor dezinvolte de pe centură. Timpurile noastre istorice au devenit prime-time-ul lor.

Aveam șase ani când a murit Mihaela Runceanu. Mai era o lună până la Revoluție și România trăia o iarnă parcă mai gri ca oricând. Cu siguranță cea mai gri pe care mi-o amintesc eu. Ca orice copil al anilor ’80, am crescut cu melodiile Angelei Similea, ale Mirabelei Dauer si ale Mihaelei Runceanu. Inegalabila Mihaela. ,,De-ar fi sa vii…as crede ca visez/De-ar fi sa vii, ce ne-am mai spune oare…”: abia asteptam ca ,,videoclipurile” ei sa fie transmise la televizor, in cele cateva minute de program oferite cu zgarcenie de regimul comunist. Melodiile ei fac parte din soundtrack-ul copilariei mele ,,comuniste” asa cum niciun copil crescut cu MTV n-ar putea intelege vreodata.Au fost o coloana sonora romantica si luminoasa care a scos din anonimat un film alb-negru. Pentru ca, nu stiu de ce, amintirile copilariei mele de dinainte de ’89, desi minunate prin inocenta varstei,  imi apar zugravite in alb-negru. Poate de asta, de cand ma stiu, fotografiile alb-negru reusesc intotdeauna sa ma emotioneze.

Cand a murit fata care canta “De-ar fi sa vii”, nu existau Realitatea Tv, Antena 3 sau ProTv. Nimeni nu a transmis de la fata locului, parintii indoliati si-au plans pierderea in tihna, fara ca vreun microfon branduit in culorile unei televiziuni sa le fie fluturat pe deasupra colivei si fara ca vreun reporter dornic de senzational sa se inghionteasca prin multime pentru a ajunge mai aproape de sicriul cantaretei. Mihaela Runceanu a murit fara ,,Breaking News”, s-a dus in pamant in acel noiembrie gri si s-a facut totuna cu tarana.

La noi in casa, moartea Mihaelei a fost o stire care a circulat pe soptite si care trebuia pastrata departe de urechile mele. Copiii stiu sa citeasca insa prea bine tacerile, iar daca toti prescolarii din ziua de azi cresc obisnuiti cu stirile de la ora 5, pentru mine crima din noiembrie 1989 a fost primul cutremur care mi-a zguduit universul perfect. Pana atunci, moartea era, pentru mine, un concept vag, dar incarcat de o oarecare simplitate. Moartea era de un singur fel. Dupa ce s-a dus Mihaela, am inteles ca moartea e de multe, de prea multe feluri.

– – – – – – –

Au trecut 21 de ani de-atunci. Fix 21. Mihaela a murit pe 1 noiembrie 1989 iar pe 15 noiembrie 2010 Kanal D lanseaza o super-mega-extra-emisiune care va face un rating supercalifragilistic si va aduce o audienta bombastica unui post al carui public incape, cu putin noroc, intr-o sala de clasa.

Cum, nu ati auzit ,,Breaking News”-ul? Ucigasul Mihaelei Runceanu este vedeta TV in devenire. Va participa la un reality-show in cadrul caruia o multime de ,,cetateni de nadejde” ai Romaniei de azi: batausi, nimfomane si cartofori inraiti vor lupta sa dovedeasca faptul ca s-au ,,reabilitat in fata societatii”. Totul pentru a castiga 10.000 de euro, adica suficienti bani cat sa asigure traiul pe un an al unei familii cu sase copii din fundul tarii sau sa plateasca operatia unui amarat care moare cu zile.

Nu, in acea toamna gri din 1989 n-as fi visat ca voi ajunge sa cresc intr-o lume in care programul la televizor sa dureze mai mult de un sfert de ora pe zi si in care sa-mi pot permite sa ascult muzica non-stop, fara ca ea sa se opreasca sau sa se epuizeze vreodata. O lume in care sa pot asculta melodiile Mihaelei de cate ori vreau eu, direct de pe CD, fara sa le astept cu infrigurare la televizor o data pe saptamana. O lume in care, chiar daca as deschide televizorul,  n-as mai vedea-o pe ea. L-as vedea, in schimb, pe ucigasul ei. Nu doar 15 minute pe zi, ci ore in sir. In prime-time, ba chiar si in reluare. Cu multa publicitate, pe masura ratingului.

De cand am citit vestea, lafaindu-se pervers pe prima pagina a tabloidelor, nu mai pot sa ascult ,,De-ar fi sa vii”. Desi doar ascult, nu fredonez, simt ca versurile mi se opresc undeva in gat si ma sufoca. ,,De-ar fi sa vii…as crede ca visez…”.

Daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa-l privesc in ochi pe ucigasul Mihaelei, prin acelasi ecran de sticla al televizorului pe care am vazut-o pe ea prima oara,  si eu as fi crezut ca visez. Dar un vis greu, urat, ca intr-un noiembrie gri care nu se mai termina niciodata.

Puteți vizita și linkul original: http://www.6simturi.ro/lasa%C8%9Bi-uciga%C8%99ii-sa-vina-in-prime-time.html

Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Lifestyle. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>