Romania traieste la ,,superoferta”

,,Le-am dat si lor, ca-i superoferta” suna o reclama la Connex la sfarsitul anilor 90. Frenezia cu care romanii s-au inghesuit sa-si consume miile de minute pe an de atunci incoace, dar si stravechea inghionteala la chilipiruri spune multe despre psihologia poporului nostru.

Cu ochii rotindu-se ca radarul dupa superoferte,  nu observam ce se afla exact sub nasul nostru si devenim niste neimpliniti care se hranesc tocmai cu cele mai rele ,,superlative”.

Vorbim tare. Chiar foarte tare. Intr-un aeroport aglomerat, singurele voci pe care le distingi dintr-o mie in ,,Turnul Babel” al limbilor lumii sunt un ,,Vieni qui Luigi, ma che cazzo fai?” dar, cel mai adesea, un ,,Unde **** **-** a plecat ala? Suna-l sa vina ca e imbarcarea-n **** ***”. In restaurantele sau cafenelele din Bucuresti, poti sa asculti fara probleme viata vecinului de la masa cealalta, pentru ca nu se va sfii s-o trambiteze interlocutorilor ca si cum acestia ar fi surzi de-o ureche.

Conversatiile noastre la telefon sunt interminabile. Din cinci soferi care traverseaza o intersectie, patru au telefonul la ureche si al cincilea are handsfree. Cu toate astea, suntem incapabili sa ne marturisim sentimentele, sa ne cerem scuze sau sa-i intrebam de sanatate pe oamenii cu care vorbim. Uneori ma gandesc ca, daca am vorbi mai incet si mai putin, am avea ragazul de a ne auzi mai bine si gandurile si poate n-am mai scoate pe gura atata venin gratuit. Si, din nou ,,poate” nu ne-am mai simti obligati sa umplem tacerea cu atatea injuraturi. Mai multi decibeli nu inseamna mai multa comunicare.

Nu ne mai satura niciun adjectiv. Superlativul s-a demonetizat. In urma cu 20 de ani, epitetul ,,extraordinar” sau ,,minunat” era rostit doar la adevarate cutremure de bucurie: o pereche de blugi adusi pe sub mana din RDG, o bicicleta Pegas ,,din pachet” sau o sticla de Coca-Cola bauta jumatate de Pasti, jumatate de Revelion. Acum nu gandim decat in termeni de ,,super”, ,,genial”, ,,misto”, ,,fain”, pe care-i lipim fara zgarcenie pe orice si oricine. Numai ca putine lucruri ne mai par, cu adevarat, ,,super”, ,,geniale” sau cu adevarat ,,misto”. Avem ticurile verbale ale unor ,,bolnavi de fericire” dar ne tratam cu antidepresive.

Ne fascineaza catastrofele. Crime pasionale, injunghieri in familie, violuri sau talharii la drumul mare? Am fi in stare sa ramanem nemancati si nu ne ridicam de la televizor cu orele doar-doar o sa aflam de ce Maricica s-a aruncat pe geam si pe ce site de internet citea Gigicu, sotul Maricicai, horoscopul pe luna noiembrie, in timp ce nevasta-sa se arunca pe geam. Si nu cumva horoscopul ala prevestea ceva? Cel mai bun simptom al faptului ca suntem un popor de nefericiti cronici este apetitul pantagruelic pentru nefericirile altora. ,,Am trei credite la banca, copii nu se tin de scoala, nevasta-mea barfeste toata ziua cu vecina, in scara blocului? Hei…macar nevasta-mea, Florica, draga de ea…nu comploteaza sa ma ucida cu satarul, in somn, cum a facut dezaxata aia din Pocreaca de Vale. Si, Slava Domnului, Florica n-a disparut ca Elodia, saraca femeie! Da…sunt norocos”. Cam asa functioneaza rationamentul romanului de rand. Iar daca Bote s-a despartit de Bianca…cu atat mai bine. ,,O fi ala bogat, dar macar nevasta-mea n-a fugit cu niciun fotbalist, fir-ar sa fie!”.

Vrem artificii, muzica in difuzoare si decolteuri. Nu traim pentru noi, dar nici pentru altii. Traim in ciuda altora si traim cu disperare. Un corp frumos nu se poate pune in valoare decat prin dezgolire extrema, pentru ca altfel ar exista un 1% de sansa ca toti cei din jur sa nu crape de ciuda, ci doar sa se ,,ciobeasca” de invidie. Si poate, Doamne fereste, n-ar observa cu totii cat de plat ne este abdomenul si cat de lungi picioarele. O petrecere de pomina nu se poate incheia decat cu artificii, altfel vecinul n-o sa stie ce bine ne-am simtit si n-o sa-si bage unghia in gat suficient de adanc. Muzica in masina trebuie sa bubuie in toata strada, pentru ca ultimul dublu-cd de manele, rnb sau orice-o fi nu poate fi savurat cu adevarat decat daca intreaga lume se uita la noi. Fericirile discrete n-au savoare, n-au sare si piper. Trebuie sa fie stridente, in vazul tuturor, sub nasul tuturor. Fericirile noastre trebuie sa fie ,,stereo”, sa asurzeasca pe toata lumea. Sa vada lumea cat suntem de ,,mega-cool” si ,,trendy”. Numai sa nu-si faca iluzia c-o sa le dam si lor ceva. Chit ca-i ,,superoferta”.

Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Articole, Lifestyle si are ca etichete . Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>