Femeia-portmantou a parasit incinta

O eterna ,,tanara speranta” a modei romanesti a declarat, ieri, ca alege manechine foarte slabe pentru prezentari fiindca frumoasele sale creatii vestimentare ar arata ,,deformate” pe corpul unei femei normale.

Sa ne-ntelegem: nu vorbim de supraponderali, ci de o fiinta prevazuta cu soduri, fund si alte elemente corporale proprii unei femei, nu unei siluete de baietel imberb de 12 ani (ca veni vorba, domnisoara cu pricina a folosit, la un moment dat, si barbati slabanogi in prezentarile ei, pe motivul absolut halucinant ca ar fi discriminare  – ?!? – ca un barbat sa nu poata defila intr-o prezentare pentru femei).

Chiar daca scriu despre moda si ma invart in aceasta lume, recunosc, m-am simtit revoltata. Nu, domnisoara designer nu a fost  prima care a folosit femei cumplit de slabe in prezentari. E suficient sa arunci o privire peste ocean si sa le faci cu mana lui Lagerfeld, Galliano & co. care sunt vinovati de cand lumea de pacatul promovarii ,,anorexiei glamour”. In ciuda deceselor pe motiv de nemancare inregistrate in ultimii ani, podiumurile raman in proprietatea manechinelor piele si os, a caror imagine te sperie mai mult decat te incanta.

Totusi, chiar daca defileaza cu umerase umblatoare, niciun Lagerfeld nu ar avea vreodata curajul – sau tupeul! – sa afirme ca o femeie cu forme normale ii ,,strica designul”. Ca e mai simplu sa prezinti hainele pe o silueta filiforma? Da. Dar nicidecum ca o silueta cu forme ,,deformeaza” o creatie vestimentara. O rochie Chanel cade bine pe manechin dar si pe o doamna cu forme mai rotunde. Dovada si succesul mondial de necontestat al acestei marci.

In timp ce discutam aprins pe aceasta tema, unul dintre colegii mei mi-a pus o intrebare care m-a lasat muta. ,,Dar de ce te plangi, Diana? Doar tu esti slaba…de ce te simti atacata?”. Pentru ca stiu cum este. M-am revoltat pentru ca m-am recunoscut in fata care ar putea ajunge sa citeasca acea afirmatie sinistra: ,,O femeie cu forme deformeaza un outfit”. Si s-o citeasca la varsta la care perceptiile se creeaza in alb sau negru, nicidecum in vreo nuanta de gri. ,,Slab=frumos, cu forme=urat”.

Gandire simplista? Nu. Gandire din experienta. Da, sunt slaba, dar am forme. Am solduri pe care la 16 ani le detestam pentru ca cineva hotarase, intr-o revista, sa decreteze ca doar silueta androgina este ,,in” sezonul respectiv. Am o conformatie de clepsidra pe care tot un jurnalist glossy o numise, intr-o publicatie rasfoita la 17 ani, ,,silueta tip Marilyn Monroe, care nu se mai poarta de vreo 20 de ani pentru ca frumusetea implica acum o ținută mai boyish”. Am un corp cu care m-am luptat ani de zile, nu pentru ca as fi avut eu vreo problema cu el, ci pentru ca diversi experti in standarde de frumusete se hotarasera sa-mi susure la ureche ca nu e suficient de slab, de osos, de musculos sau de atletic, in functie de etalonul de frumusete al respectivei perioadei istorice.

Afirmatia domnisoarei designer mi-a amintit si de scurta perioada de la varsta de 15 ani cand 40 de kilograme mi se pareau vecine cu obezitatea. Cand incepusem sa arunc painea la gunoi si sa mananc trei portocale pe zi pentru a intra intr-o pereche de blugi cu trei numere mai mici. Cand ma priveam in oglinda si ma vedeam grasa, desi as fi putut injunghia pe cineva cu oasele claviculei.

Spre norocul meu, puseul mi-a trecut dupa vreo luna, cand m-am indragostit de un coleg de liceu mai mare cu un an, al carui nume nici nu mi-l mai amintesc si cu care n-am avut vreodata vreun dialog mai amplu de trei propozitii. Oriunde ar fi insa, ii multumesc din suflet pentru un lucru pe care l-a rostit intr-o doara, dar exact la momentul potrivit, in timp ce una dintre colegele noastre rasfoia o revista de moda cu manechine filiforme. ,,Cine e si scheletul ala?” a aruncat el o vorba. ,,N-as iesi cu o femeie din-asta pentru nimic in lume”. Cuvintele lui au fost ca un semnal magic de iesire din transa, ca o bataie din palme care te trezeste din halucinatie.

Pentru prima oara, in acea seara m-am uitat acasa in oglinda si m-am vazut asa cum eram cu adevarat. Slaba. Cumplit de slaba. Piele si os. Pentru ca, oricat de ciudat ar parea, cand o iei pe panta slabitului, perceptia iti joaca feste. Desi esti numai oase, te vezi rotunda, imensa, rotofeie in ultimul hal. Nu degeaba se spune ca anorexia este o tulburare care porneste la nivel mental. Eu am fost suficient de norocoasa si de puternica sa ies din transa foarte rapid si fara urme. Miile de cazuri de fete suferinde de anorexie stau, insa, ca dovada a faptului ca, odata instalata, anorexia este o batalie pentru toata viata.

Mai tarziu, cand deja revenisem demult la greutatea normala pe care o am pana in ziua de azi, am primit o oferta sa devin model. Aveam 18 ani si tocmai iesisem din prima mea sesiune de examene care ma slabise cu vreo doua kilograme, astfel incat hainele cadeau pe mine chiar mai lalau ca de obicei. Un director de agentie de modeling din buricul targului, cu veleitati de guru al modei, mi-a complimentat chipul, picioarele, si mi-a decretat ca am trasaturi ,,suficient de unice” pentru a face cariera in meseria asta.

Cu o singura problema: ar trebui sa mai slabesc. Nu mult, ,,doar” vreo cinci-sase kilograme. ,,Ai soldurile mai mari si daca esti mai slaba, asta o sa compenseze”. L-am privit in ochi, am zambit si m-am intors pe calcaie fara sa ma mai uit inapoi. ,,Nu sunt umerasul de haine al nimanui”, i-am spus atunci, cu tot elanul de care eram in stare. Si mi-am promis ca nimeni, niciodata, nu ma va face sa ma simt ca un umeras. Sunt asa cum sunt. Femeie, nu portmantou.

De atunci, adica de aproape 10 ani, n-am mai auzit niciodata expresia cu ,,umerasul de haine”. Pana ieri, cand mi-a sarit in ochi citatul din tanara cu aere de designer ,,made in Romania”: ,,A imbraca o femeie slaba e ca si cum ai pune hainele pe un umeras, e mult mai usor”.

Si sincer: nu, nu ma intereseaza daca a vorbit ,,tehnic”! Cand vine vorba despre corpul omenesc si despre perceptia fetelor care citesc, nu exista ,,tehnic” si ,,ne-tehnic”. Nimic nu justifica o astfel de afirmatie. O haina care arata prost pe podium pe cineva care are forme va arata la fel de prost si in afara lui. Hainele sunt facute pentru a ma face sa ma simt bine, frumoasa, pusa in valoare in unicitatea mea. Nu sunt niste entitati gen ,,Chuckie” care sa se hraneasca din energia corpului meu si la care eu sa fac eforturi sa ma aliniez. Refuz s-o fac.

La un lucru sunt, insa, de acord cu tanara speranta a modei romanesti: intr-adevar, e mult mai usor sa pui niste haine pe un umeras. E mult mai usor si sa faci design cand nu ai de ascuns niciun defect, cand nu trebuie sa scoti in evidenta nicio calitate, cand poti sa tratezi corpul uman ca pe o panza alba pe care pictezi ce vrei, ce simti, ce ai chef. Yves Saint Laurent spunea, candva, ca un designer are o misiune si mai grea decat un pictor sau un sculptor: trebuie sa creeze o arta purtabila. Ii dau dreptate.

Pictorul nu-si intreaba niciodata personajul ce ii place sau nu, ba chiar poate sa-l picteze cu trei capete sau cu ochii in zece culori, in functie de viziune. Iar personajul sta si rabda. In moda, insa, fiecare dintre noi poate fi pictorul. Sevaletul, panza, sunt hainele. Care pot fi asa cum vrem noi. Nu invers. Putem sa lasam designerii sa ne considere, in continuare, umerase de haine, pe banii nostri. Sau putem sa-i ,,taxam” noi pe ei, refuzand sa mai acceptam afirmatiile sfidatoare drept normalitate si sa transformam orice domnisoara cu patalama de ,,stilist” intr-un formator de gusturi care imparte dreptatea in ,,Asa da” si ,,Asa nu”. Iar data viitoare cand vreun designer va indrazni sa ne mai bata obrazul pentru ca ii deformam pretioasele creatii, sa-i amintim, cu politete si indiferenta, ca femeia-portmantou nu mai locuieste demult aici.

Puteti citi articolul si pe link-ul original: http://www.6simturi.ro/femeia-portmantou-a-parasit-incinta.html

Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Articole. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>