A doua viata a barbatului perfect

Ne trăim iubirile online, adunând arhive și taguri pe care nu le mai putem șterge niciodată. La nevoie însă, tot Google, Yahoo și Facebook ne protejează de șarlatanii amoroși!

Îndrăgostiții fără de speranță de pe vremuri sufereau când își zăreau iubirea la promenadă sau la baluri. Noi, nefericiții din secolul XXI, simțim aceiași fiori reci în momentul în care ne apare un nickname într-o fereastră de messenger.

Niciun foșnet de falduri, nici o sclipire de ochi albaștri. Doar un: ,,Iubirea_vieții_tale is now online”. Am suspinat cândva după un băiat care se identifica prin ,,Claudiu_Coca_Cola”. Ingeniozitatea nickname-ului reflecta întocmai maturitatea celor 23 de ani neîmpliniți, însă adolescentele au un talent extraordinar de a iubi dobitoci și eu nu puteam face excepție.

Când intra online, inima mea se făcea cât un purice, simțeam fluturași în stomac și nu îndrăzneam să mă dezlipesc de la calculator fără să dau, în prealabil, sonorul la maxim: nu cumva să nu aud sunetul ferestrei de messenger când el va catadicsi să mă contacteze. Oricât de amuzant ar suna acum, realitatea este că iubirile de secol XXI sunt iubiri arhivate online: când vrei să-ți aduci aminte ce ți-a spus, când și cu ce cuvinte, există liste de mesaje, de conversații, de iubiri eșuate. Și, spre deosebire de iubirile ,,offline” , internetul te pune în gardă și în legătură cu eventualele pericole. Citește și învață de la alte fete Cosmo mai ,,pățite” decât tine.

1. Fiind băiet, forumurile cutreieram…

L-am cunoscut pe Andrei în anul al doilea de facultate. Offline. De la bun început mi s-a părut un tip inteligent, cu umor și, mai ales, foarte hotărât să reușească într-un domeniu dificil, precum actoria. Mi-a vorbit cu mult patos despre forumurile pe care sălășuiește, împărtășind cu alți amatori de teatru opinii, critici și, firește, mici înțepături tipice breslei. Într-o zi, curioasă în legătură cu cea de-a doua sa viață întru internet, am decis să accesez la rândul meu forumul cu pricina. Nu-i cunoșteam nickname-ul și nici titulatura exactă a forumului dar n-a fost greu să le deduc, având în vedere numele din adresa de email: ,,Tristan_fara_Isolda@…”.

Am tastat nickname-ul pe Google și în două secunde mi-a aparut forumul cu pricina, plus toate postările lui ,,Tristan_fara_Isolda”. Trecând peste faptul că micile înțepături erau, de fapt, înjurături în toată regula (nici măcar cenzurate cu steluțe), mi-a atras atenția o postare a unui tovarăș de forum care-și încheia mesajul cu un Post-Scriptum: ,,Hei, Tristan, ce-ai făcut aseară cu blonda aia?”. Aseară, adică exact când ,,Tristan” al meu avusese o repetiție importantă de la care era absolut imposibil să se sustragă ca să ieșim în oraș. Firește… Până în ziua de zi, bietul Tristan fără Isoldă, cu care am rămas oarecum amică, se întreabă cum am aflat de aventurile lui cu blonde. Secret profesional.

2. A fi sau a nu fi absolvent

Episodul ,,Tudor” a fost primul moment în care am binecuvântat existența motoarelor de căutare. Dacă prietena cea mai bună te îmbrățișează și-ți șoptește, cu diplomație, faptul că noua ta achiziție nu-i inspiră încredere, cealaltă prietenă bună – pe numele ei ,,Google” – îți spune totul verde-n față, fără menajamente. Și da, am decis că ,,Google” nu are cum să fie decât de gen feminin: doar femeile sunt capabile să țină totul minte și să-ți arunce în față răspunsul potrivit când abia ai apucat să rostești primul cuvânt.

Tudor, cu trei ani mai mare decât mine, era absolvent de Cibernetică și manager de vânzări la o firmă de imobiliare. Ambițios și bine-crescut, era genul de ,,băiat rău” devenit cuminte și semăna și cu marea mea dragoste din adolescență, ceea ce îl investea cu puncte în plus în ochii mei. După prima întâlnire, povestindu-le prietenelor cum pare el mult mai copilăros față de cei 27 de ani împliniți, am primit în glumă o replică: ,,Ești tu sigură că are 27 de ani?”. Doar nu era să mă apuc să-l verific! În fond, cine ar minți în legătură cu vârsta? Și totuși… îndoiala îmi încolțise deja. Două căutări pe Google m-au dus către o pagină de joburi unde stimabilul își introdusese CV-ul complet, în format pdf. Vârsta: 22 de ani. Așadar, cu…doi ani mai mic decât mine și în anul întâi la facultate. La a treia facultate, mai precis, după ce renunțase la primele două din motive doar de el știute. Data viitoare când a sunat să mă invite în oraș, l-am informat că sunt ocupată tot weekendul și că mă poate căuta …după absolvire.

3. Cetățene, o cauți pe cetățeana pe Google?

În urmă cu vreo doi ani, o prietenă, să-i spunem Monica, începuse o relație cu un bărbat aparent ideal: drăguț, bine-crescut, cu simțul umorului și îndrăgostit lulea de ea. Cu un singur amendament: o secretoșenie dusă la extrem, motivată prin ,,nevoia de spațiu”. Cum Monica era prea orbită să-și pună vreun semn de întrebare în legătură cu ,,iubi” iar intuiția îmi spunea că ,,Romeo” al ei ascunde ceva mai mult decât o aversiune față de invadarea spațiului personal, am hotărât să abordez singură problema. I-am tastat numele, din fericire unul destul de rar, pe Google, si am inceput sa fac slalom printre pagini. La al șaptelea rând de rezultate, răsare și o pagină dubioasă: ,,Căsătorii anunțate – Piatra Neamț”. Cum individul era din Neamț, dau clic. Surpriză: ,,Ionuț Ionescu și Ioana Popescu – cununia va avea loc pe data de 15 iunie 2008, biserica de pe strada…”. Nu-i de mirare că băiatul ținea la spațiul său vital: tocmai se pregătea să-și pună pirostriile cu marea dragoste din copilărie!

4. Ți-a dat un avatar …mare cât minciunile lui

Pe vremurile de tristă amintire în care suspinam după sus-amintitul ,,Claudiu_Coca_Cola”, individul a dispărut fără urmă vreo două zile, sub pretextul unui weekend de lucru intens. Luni, pe messenger, apare o nouă fotografie la avatar: el, băiatul care-și sacrificase weekendul de dragul profesiei, se lăfăia pe fundalul unui cer senin, cu munți înverziți. Explicația: ,,Ah…e dintr-o excursie mai veche, la Predeal”. Pentru că viața nu rămâne niciodată datoare, la vreo câteva zile îmi sare în ochi avatarul unei prietene comune, din întâmplare colega lui de birou. Ce să vezi…o fotografie pe o bancă, pe fundalul unui cer senin, cu munți înverziți. Aceiași munți înverziți! ,,Și, i-a plăcut Andreei la munte, weekendul trecut?” îi scriu la cacealma pe messenger trădătorului. Tăcere. ,,Știi…pot să-ți explic, era o călătorie de documentare”. Sigur, o documentare pe tema ,,Cum să nu subestimezi simțul de observație al prietenei tale (rectificare – al fostei tale prietene!), mai ales când este mult mai perspicace decât tine”.

5. Aceeași trădare, cu altă pălărie…

Un lucru e sigur: pentru a afla lucruri pe Facebook, nu trebuie să cauți în mod activ, ci doar să fii atentă la ceea ce-ți apare în fața ochilor aparent întâmplător. Scenariul: Maria, în vârstă de 21 de ani, ura discotecile, în timp ce prietenul ei, Mihai, era un mare amator de clubbing. Deși se declara băiat fidel și cuminte, Maria avea anumite dubii privind imunitatea lui la farmecele fetelor întâlnite prin cluburi. Într-o zi, un prieten de petrecere postează un album pe Facebook: ,,Clubbing martie”. ,,Poza asta nu-mi dă pace” îmi scrie Maria, în dubiu, la câteva zile după postarea albumului, anexând una dintre fotografii.

În cadru: o domnișoară în rochie roz și pălărie cu boruri largi (total nepotrivite pentru sezon și locație), înlănțuită într-un sărut cu un june care nu se vedea de sus-amintita pălărie. Spatele domnișoarei acoperea, astfel, toată poza. Sau aproape toată! Și totuși, pentru Maria ceva era dubios, doar că nu putea să-și dea seama exact ce anume. Privind amândouă fotografia, fiecare la calculatorul ei, ne-a lovit o …revelație. Chiar dacă găselnița cu pălăria părea să fie ascunzătoarea ideală pentru ,,trădarea perfectă”, la o privire mai atentă colțul unei manșete violet cu alb se ițea în fotografie. ,,Și cât s-a îmbufnat când i-am făcut cadou de ziua lui cămașa aia”, s-a revoltat Maria, după demascarea infidelului. ,,Spunea că e prea feminină”. Ce-i drept, Mihai s-a supărat și mai tare când Maria a printat fotografia cu pricina și i-a trimis-o împreună cu un mesaj: ,,Să nu mă mai cauți niciodată! P.S. Într-adevăr, violetul nu te prinde!”

Acest articol a fost semnat de Diana-Florina Cosmin în cadrul rubricii Tu cu tine din numărul din iunie 2011 al revistei Cosmopolitan.

www.cosmopolitan.ro

Acest articol a fost postat in Articole, Cosmopolitan. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>