Aventurile lui Mi-Se-Cuvine

Cand eram mica, imi placea personajul din ,,Aventurile lui Habarnam” al lui Nikolai Nosov. Piticutul care nu stia niciodata nimic si era luat prin surprindere de orice. Noi, adultii din ziua de azi, stim bine ce vrem, in schimb convietuim in permanenta cu un ,,Misecuvine” capricios, pe care nimic si nimeni nu-l poate satura vreodata.

Oamenii ale caror povesti le prezint in articolele mele ma suna sau imi dau un email de feedback dupa aparitia materialului. Cel mai frumos gand pe care l-am primit a fost de la un om de afaceri roman, de mare succes in Europa, care mi-a spus ca nimeni nu i-a inteles vreodata filosofia de viata si business mai bine decat mine. I-am multumit si mi-a crescut sufletul la gandul ca munca mea este apreciata si are ecou. Mi s-a intamplat de multe ori sa mi se spuna ca nu reflectez doar subiectul jurnalistic, ci si personalitatea omului despre care scriu, astfel incat cel care citeste sa inteleaga si putin din lumea lui, nu doar cifra de afaceri si ultimul business lansat. Asta este, pentru mine, marea provocare a fiecarui articol pe care-l redactez.

La un moment dat, am scris despre cineva de trei ori in decursul a doi ani. Era un personaj care venea cu lucruri iesite din comun, cu initiative care combinau antreprenoriatul cu arta, cultura, moda, intr-un mod frumos si laudabil. De multe ori, am fost singura care i-a scos in evidenta eforturile, tocmai pentru ca incercam sa prezint cititorilor mei ceva inedit. Nu am primit niciodata vreun telefon, email, macar vreun ,,thumbs up” de la persoana respectiva, dupa interviurile cu pricina, dar marturisesc ca nici n-am simtit nevoia. Cred ca oamenii care rezoneaza cu modul in care tu le-ai prezentat povestea si spiritul suna sa-ti multumeasca din convingere, nu din politete sau obligatie. Sunt intotdeauna suficient de multi cat sa fiu recunoscatoare zilnic pentru faptul ca munca mea e apreciata si absolut niciodata nu am avut vreo frustrare legata de lipsa de feedback a vreunuia dintre sutele de personaje despre care am scris de-a lungul vremii.

La inceputul anului, am mai organizat un interviu cu persoana sus-amintita, ca parte a unui articol mai amplu. A reactionat pozitiv, ne-am intalnit si am facut fotografii, am discutat pe indelete. In text, a aparut cu cateva citate consistente, iar fotografia, din motive editoriale, nu a mai fost publicata pentru ca s-ar fi batut cap in cap cu un alt material pe care il pregatea un coleg si care avea tangente tot cu persoana respectiva. A fost o intamplare si am ales sa cedez eu, ca sa nu ne repetam.

Nici de data asta nu am primit niciun feedback, insa la cateva luni distanta am aflat, ,,de pe surse”, ca respectivul ,,subiect” este foc si para pe mine pentru ca ,,i-am irosit timpul” pentru cateva citate amarate. Ca este ,,o persoana super-ocupata si busy iar eu am venit si am tinut-o din treaba ca sa dau apoi doua-trei randuri”. Carevasazica mie, nevrednica, mi se facea un serviciu pretios. Caruia, in nerecunostiinta mea, nu i-am dedicat decat vreo 7-8 paragrafe intr-un articol de patru pagini. Revoltator, intr-adevar!

Nu am pus la suflet, dar recunosc ca m-a durut putin in clipa in care am aflat. M-a durut sa vad ca binele trece ca si cum n-ar fi fost, ca nu laudam niciodata friptura delicioasa din farfurie, in schimb comentam din prima secunda un servetel asezat mai anapoda. Exista o vorba romaneasca neaosa: daca ii dai unui pomanagiu de zece ori dar nu si a unsprezecea oara, e ca si cum nu i-ai fi dat niciodata. Respectivul subiect nu m-a laudat niciodata cand am venit, din convingere si sincer interes, in intampinarea unor initiative pe care multa lume din piata nu dadea doi bani. Cand, brusc, a avut doua pagini in loc de patru, s-a simtit lezata, victima, a simtit ca ceva care i se cuvenea ii fusese luat. Atunci cand il primise, era bun-primit, nu merita nici o vorba, nici o bataie pe umar.  Absenta, insa, echivala cu o crima.

Cazul personajului de mai sus a fost doar picatura care a umplut paharul si mi-a adus aminte de una dintre tarele fundamentale ale oamenilor din ziua de azi, persoanele de fata nefiind excluse. De multe ori uitam sa spunem ,,multumesc” oamenilor care ne-au ajutat cel mai des, luand sprijinul lor ca pe un dat firesc, ce nu mai merita nici macar vreo mentiune fugara. Nu le spunem celor dragi ,,te iubesc” dar le scoatem ochii pentru orice maruntis pe care ni l-au gresit, din neatentie, nu din rea-vointa. Nu ne numaram binecuvantarile, dar contabilizam cu minutiozitate toate lucrurile pe care le-am cerut de la viata si ea n-a binevoit sa ni le livreze cu promptitudine de DHL. Nu apreciem ceea ce avem in schimb ne plangem zi-lumina ca ni se cuvine mai mult. Intotdeauna ni se cuvine. Celor din jur nu li se cuvine, insa, nici macar o vorba buna din partea noastra.

Cand eram mica, imi placea personajul din ,,Aventurile lui Habarnam” al lui Nikolai Nosov. Piticutul care nu stia niciodata nimic si era luat prin surprindere de orice. Noi, adultii din ziua de azi, stim bine ce vrem, in schimb convietuim in permanenta cu un ,,Misecuvine” capricios, pe care nimic nu-l poate satura vreodata.

Nu m-am suparat pe personajul meu ,,nerecunoscator”, mai degraba ii compatimesc egoismul marunt care se ascunde in spatele unei inteligente sclipitoare. De cate ori imi voi aminti de ,,cele doua-trei randuri amarate” si de timpul pe care i l-am irosit pentru ele imi va veni in minte imaginea robotzelului Mo din ,,Robotzi”, in episodul in care FOCA ii cumpara un instrument cu nume dubios, de Ziua Barbatului. Mo insfaca obiectul si, plimbandu-se prin cadru, rosteste in nestire ,,A meu, a meu, a meu, a meu, a meu, a meu”. Asa privim multi dintre noi lucrurile frumoase care ni se intampla si buna-vointa unor oameni dezinteresati, care ne sustin din convingere, fara sa aiba vreo obligatie fata de noi. Si nu ne gandim ca, tocmai atunci cand ne e lumea mai draga, jucaria ne poate fi luata inapoi.

Puteţi citi articolul şi pe link-ul original: http://www.6simturi.ro/aventurile-lui-mi-se-cuvine.html

Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Articole. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>