Mi-am prins sperantele in usa

Foto: sxc.hu

Conceptul de speranta ma duce cu gandul la o ceapa cu multe straturi. Oricat de multe ar decoji lamele ascutite ale vietii, raman mereu altele si altele. Cu cat te apropii de radacina, sunt tot mai subtiri si mai greu de indepartat. Si, mai ales, curg tot mai multe lacrimi.

Speranta este antidepresivul meu natural. Al meu si al tuturor oamenilor peste care viata n-a trecut tocmai bland, dar care, in goana ei brutala, au stiut sa se agate cu bratele si cu tot ceea ce aveau de acel capat de fir ramas in urma. Si l-au lasat sa-i traga inainte, indiferent cat de invinetite sau insangerate le erau sufletele.

Unul dintre cele mai mari daruri care mi s-au facut in viata asta a fost capacitatea extraordinara de a spera indiferent de circumstante, de evidenta, de lucruri scrise negru pe alb, ba chiar si in relief, astfel incat sa nu poti ocoli cu niciun chip adancitura lor in viata ta.

Candva, am sperat ca dragostea mea va veni lin, va veni devreme, spontana si gurmanda, ca sosirea ei in viata mea va fi ca o sarbatoare. Dupa care, cand n-a venit, am inceput sa sper ca nu va mai intarzia prea mult, apoi ca va veni cat e inca ziua, apoi ca va veni pur si simplu. Dar, oricat de multe straturi as fi dat la o parte dupa fiecare dezamagire, n-am incetat niciodata sa sper. Ba chiar am sperat mai mult ca inainte. Mi-am recalibrat inima, am reconfigurat asteptarile initiale si am sperat cu toate motoarele turate.

Speranta chiar si desarta, a fost pentru mine o strategie de supravietuire care m-a tinut senina cand ar fi trebuit sa fiu ravasita, puternica atunci cand ar fi trebuit sa fiu la pamant si increzatoare cand ar fi trebuit sa fiu disperata. Oricat de artificiala, a fost energizantul meu de nadejde. Uneori, suntem prea slabi sa trecem mai departe fara un ajutor din afara, iar daca aceia cu adevarat nefericiti isi gasesc refugiu in vicii, toti cei inzestrati cu darul visarii aleg sa inchida ochii, sa-si astupe urechile si sa se prefaca, firav si neconvingator, ca lumea lor e altfel decat e de fapt. La fel ca mine.

Oamenii care stiu sa spere stiu sa si uite. Speranta e legata indestructibil de uitare si, in cazul meu, de iertare. Pe oamenii pe care i-am iubit, i-am iertat dar nu i-am putut uita niciodata. I-am iertat in avans, sperand ca, intr-o zi, vor reusi sa ma iubeasca la fel cum i-am iubit eu si ca totul va fi bine.

De curand, insa, mi-am dat seama ca speranta, oricat de sincera, provoaca dependenta. Pana la urma, e si ea un viciu, un halucinogen, un steroid care umfla asteptari fara baza reala. Odata prinsa in malaxorul ei, intri intr-un perpetuum mobile in care alterneaza adrenalina asteptarii si dezamagirea realitatii. Niciodata fericirea.

Tocmai de aceea, trebuie uneori sa inchizi usa incaperii in care ti-ai adapostit toate iluziile, toate acele lucruri neprimite, neterminate si neimplinite si sa pleci mai departe. Sa sari in gol fara trambulina sperantelor desarte pentru ca, desi te-ai amagit pana acum ca ea a fost acolo… nu ti-a amortizat niciodata cu adevarat caderea.

De azi, trec mai departe fara sa ma uit inapoi. Suficient de repede cat sa uit, suficient de lent ca sa nu mai iert ceea ce nu merita iertat si, mai ales, indeajuns de fulgerator cat sa nu ma mai urmeze sperantele. De data asta, s-au prins intr-o usa inchisa.

Puteti citi articolul si pe linkul original: http://www.6simturi.ro/mi-am-prins-sperantele-in-usa.html

Acest articol a fost postat in 6 Simturi, Articole. Adauga in Bookmark acest link. Urmareste comentariile noi cu RSS feed pentru acest articol. Adauga un comentariu sau lasa un trackback: Trackback URL.

Un comentariu

  1. irinel
    Postat noiembrie 24, 2011 la 6:50 pm | Permalink

    Eu am lasat usa întredeschisa, si dupa 23 de ani de „speranta” am regasit cea ce credeam ca disparuse demult. „Que Dieu benisse Facebook” Acum o luna si-o saptamîna mi-am regasit dragostea pierduta de aproape un sfert de veac, si pot spune ca, împteuna, am „petrecut luna de miere” (virtuala, dar mai dulce ca mierea)
    daca va intereseaza subiectul, scrieti-mi si va voi raspunde…
    Irinel
    Franta 24/11/2011

Lasa un comentariu

Adresa de email nu este niciodata publicata sau transmisa unor terte persoane. Required fields are marked *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>